Home > Blog > Transformarea digitala

Transformarea digitala reprezinta integrarea de tehnologii digitale in absolut toate ariile unei companii si are ca efect schimbarea fundamentala a modului de operare si a modului cum se creeaza/ livreaza plus-valoarea catre clientii acelei companii.

Dincolo de aceste lucruri, transformarea digitala presupune si o schimbare la nivel de cultura organizationala, o imbratisare a unor abordari noi, o permanenta  evolutie catre practici moderne, inca in curs de definire.
Transformarea digitala implica, de asemenea, o schimbare a stilului de conducere, a modurilor traditionale de gandire, in favoarea inovatiei si a unor modele noi de business. Prin incorporarea celor mai noi tehnologii digitale, se doreste a imbunatati experienta angajatilor companiei, si a clientilor, furnizorilor, partenerilor si a actionarilor acelei companii.

Schimbarile nu se reflecta numai in modul in care se conduc afacerile, ci si in intregul ansamblu ce constituie societatea.

Revenind la companii, pentru multe dintre acestea, problema se pune la modul „te transformi sau nu mai existi”. Daca vor sa aiba succes, firmele (giganti sau startup-uri) trebuie sa imbine tehnologia cu strategia. În multe privinte, oamenii au xdigitale, incepand de la cumparaturile online prin intermediul unui smartphone si mergand pana la ajustarea de la distanta a termostatului de acasa sau a programului masinii de spalat. In consecinta, ei se asteapta ca si companiile cu care relationeaza, in calitate de clienti sau de angajati, sa adopte pe scara larga multitudinea de noi tehnologii digitale: AI, IoT, etc.

Paradoxal, poate companiile cele mai in masura sa beneficieze de transformarea digitala sunt cele de IT, de software development sau care implementeaza solutii de business. Daca la o companie „traditionala” de distributie sau retail, o componenta importanta poate fi reprezentata de automatizarea prin AI (machine learning) a procesului de replenishment sau de sugerare de produse alternative sau complementare, la o companie ce dezvolta software, transformarea digitala poate insemna un dev-ops bazat pe cloud si containere Docker, scenarii automate de testare sau pur si simplu scrierea de cod bazat 100% pe evenimente si extensii. Toate acestea permit cresterea substantiala a productivitatii, accelerand lansarea pe piata a noilor versiuni si aducand un evident avantaj competitiv.

Chiar daca par desprinse dintr-un scenariu science-fiction, vehiculele autonome sau livrarea la domiciliu prin drone sunt 2 exemple de transformare digitala ce vor deveni familiare pentru fiecare dintre noi in urmatorii 5 ani. De asemenea, realitatea virtuala sau cea augmentata vor constitui in curand elemente indispensabile pentru orice proces de fabricatie sau de invatamant (dincolo de evidentul entertainment). Sa nu uitam de robotii care isi vor face loc usor, usor pe piata fortei de munca.

Concluzionand, putem spune ca, in ciuda unei posibile demonetizari a termenului de „transformare digitala”, datorata folosirii aproape in orice context, de multe ori superficial si fara consistenta, aceasta sintagma va determina regandirea rolului si impactului tehnologiilor IT in viata noastra, in experientele noastre de fiecare zi.

PUBLISHED ON: 31 ianuarie 2019

Tagged , , , , , ,

Spune-ti parerea!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *